© 2023 Asociația Codex

Acest regulament consolidează normele aplicabile în domeniul siguranţei alimentelor care circulă în cadrul pieţei interne UE. În fapt, acesta stabileşte un cadru de control şi monitorizare a producţiei, de prevenţie şi de gestionare a riscurilor. De asemenea, regulamentul instituie Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), ca punct de referinţă pentru controlul şi evaluarea ştiinţifică a alimentelor.

 

ACT

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Regulamentul asigură calitatea produselor alimentare destinate consumului uman şi a hranei pentru animale. Acesta garantează astfel libera circulaţie a produselor sănătoase şi sigure în cadrul pieţei interne.

În plus, legislaţia alimentară a Uniunii Europene (UE) protejează consumatorii împotriva practicilor comerciale frauduloase sau înşelătoare. Această legislaţie este menită, de asemenea, să protejeze sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, precum şi mediul înconjurător.

Norme de siguranţă

Niciun produs alimentar periculos pentru sănătate şi/sau impropriu consumului uman nu poate fi introdus pe piaţă. Pentru a determina dacă un produs alimentar prezintă sau nu siguranţă, trebuie să se aibă în vedere:

  • condiţiile normale de utilizare;
  • informaţiile oferite consumatorului;
  • efectele probabile imediate sau întârziate asupra sănătăţii;
  • efectele toxice cumulative;
  • sensibilitatea specifică a anumitor consumatori.

Atunci când un produs alimentar care nu prezintă siguranţă face parte dintr-un lot sau o şarjă de produse alimentare, se presupune că întregul lot sau întreaga şarjă nu prezintă siguranţă.

De asemenea, hrana pentru animale identificată ca nesigură nu poate fi introdusă pe piaţă sau oferită animalelor de la care se obţin produse alimentare.

Responsabilitatea operatorilor

Operatorii * aplică legislaţia alimentară în toate etapele lanţului alimentar, de la producţie şi prelucrare până la transportul, distribuţia şi furnizarea alimentelor.

De asemenea, operatorii trebuie să asigure trasabilitatea produselor în toate etapele de producţie, prelucrare şi distribuţie, inclusiv a substanţelor care intră în compoziţia produselor alimentare.

În cazul în care un operator consideră că un aliment este nociv pentru sănătatea umană sau animală, acesta trebuie să iniţieze imediat procedurile de retragere de pe piaţă şi să informeze în acest sens autorităţile competente. În cazul în care s-ar putea ca produsul să fi ajuns la consumatori, operatorul informează consumatorii şi recheamă produsele deja furnizate.

Analiza riscurilor alimentare

Analiza riscurilor pentru sănătate se efectuează în mai multe etape: evaluarea, gestionarea şi comunicarea riscurilor către public. Acest proces trebuie să se deruleze în mod independent, obiectiv şi transparent şi să se bazeze pe dovezile ştiinţifice disponibile.

În cazul în care analiza indică existenţa unui risc, statele membre şi Comisia pot aplica principiul precauţiei şi pot adopta măsuri provizorii şi proporţionale.

Piaţa internaţională

Legislaţia se aplică produselor exportate sau reexportate din UE în vederea introducerii pe piaţa unei ţări terţe, cu excepţia cazului în care ţara importatoare decide altfel.

UE contribuie la elaborarea standardelor tehnice internaţionale privind produsele alimentare şi hrana pentru animale şi a standardelor internaţionale în domeniul sanitar şi fitosanitar.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA)

Misiunea EFSA este de a furniza consultanţă şi asistenţă ştiinţifică şi tehnică în toate domeniile cu impact asupra siguranţei alimentare. Aceasta constituie o sursă independentă de informaţii şi asigură comunicarea riscurilor către publicul larg.

Participarea în cadrul EFSA este deschisă statelor membre ale UE şi ţărilor care aplică legislaţia comunitară în materie de siguranţă alimentară.

EFSA este, de asemenea, responsabilă cu:

  • coordonarea evaluării riscurilor şi identificarea riscurilor care apar;
  • furnizarea de consultanţă ştiinţifică şi tehnică Comisiei, inclusiv în cadrul procedurilor de gestionare a crizelor;
  • culegerea şi publicarea de date ştiinţifice şi tehnice din domeniile siguranţei alimentare;
  • crearea de reţele europene ale organismelor care activează în domeniul siguranţei alimentare.

Sistemul de alertă rapidă

Sistemul de alertă rapidă (EN) RAPEX implică statele membre, Comisia şi EFSA. Acesta permite schimbul de informaţii referitoare la:

  • măsurile care vizează restrângerea introducerii pe piaţă sau retragerea de pe piaţă a alimentelor;
  • acţiunile întreprinse împreună cu operatorii profesionişti pentru reglementarea utilizării alimentelor;
  • respingerea unui lot de alimente de către un punct de control la frontieră din UE.

În cazul identificării unui risc alimentar, informaţiile difuzate în cadrul sistemului de alertă trebuie să fie puse la dispoziţia publicului larg.

Situaţii de urgenţă

În cazul în care alimentele, inclusiv cele importate dintr-o ţară terţă, prezintă un risc major şi necontrolabil pentru sănătatea umană şi animală sau pentru mediu, Comisia instituie măsuri de protecţie şi:

  • suspendă introducerea pe piaţă sau utilizarea produselor provenite din UE;
  • suspendă importurile de produse provenite din ţările terţe.

Totuşi, în cazul în care Comisia nu acţionează după ce a fost informată în legătură cu existenţa unui risc major, statul membru în cauză poate lua măsuri de protecţie. În termen de zece zile lucrătoare, Comisia sesizează Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală în vederea prelungirii, modificării sau revocării măsurilor naţionale.

Planul de gestionare a crizelor

În situaţiile care implică riscuri directe sau indirecte pentru sănătatea umană şi care nu sunt prevăzute de prezentul regulament, Comisia, EFSA şi statele membre pot stabili un plan general de gestionare a crizelor.

De asemenea, în cazul unui risc major care nu poate fi controlat în temeiul dispoziţiilor existente, Comisia instituie de îndată o celulă de criză la care EFSA participă prin furnizarea de asistenţă ştiinţifică şi tehnică. Această celulă de criză colectează şi evaluează toate datele relevante şi identifică opţiunile disponibile în vederea prevenirii, eliminării sau reducerii riscului pentru sănătatea umană.

Context

Deciziile 68/361/CEE69/414/CEE şi 70/372/CEE au fost abrogate.


Atentionare:

Acesta este un articol cu titlul informativ si nu se pretinde a cuprinde intreaga problematica la care se face referire, nu este o interpretarea legala a prevederilor legislative in domeniu, nu constituie consiliere juridica sau alt tip. Modificarile aduse legislatiei precum si descoperirile stiintifice pot la un moment dat sa contrazica unele aspecte ale acestui articol si de aceea este necesar sa va informati exact cu privire la informatiile legale si stiintifice din momentul la care faceti referire. Pentru o corecta informare vom incerca sa actualizam permanent informatiile.


Nici un comentariu