Cu o astfel de lege, singurii avantajați sunt cei din clientela de partid care pot utiliza prevederile acestei legi pentru a intimida organele de control. Și atât. Legea practic obligă organele de control să nu mai aplice nici o sancțiune, ci să aplice doar recomandări și avertismente în prima fază a controlului. Aceste recomandări devin ele într-un fel obligatorii, iar agentul economic trebuie să le respecte întocmai, deoarece la recontrol se aplică sancțiunile corespunzătoare. Dar agenții economici prieteni cu partidul vor avea numai avertismente, iar restul, kilometri de remedieri, care mai de care mai interesante care lasă loc de abuzuri la nesfârșit. Este cert că amenda nu rezolvă o problemă, mai ales în producția alimentară, dar o astfel de lege cu un astfel de conținut este o parodie la bunul simț.

Va fi foarte interesant să vedem cum se va pune în aplicare. Probabil că, hotărârea de guvern care va preceda punerea în aplicare va face referire la zona de contravenții care nu au nici o valoare. Statul cu o astfel de lege practic leagă de mâini în special pe cei care aduc bani la buget din amenzi, adică inspectorii fiscali. Iar aplicarea ei în zona producției și comercializării de alimente favorizează și încurajează chiar frauda alimentară. Cu alte cuvinte, statul cu o astfel de lege își pune singur piedică și acționează efectiv în defavoarea consumatorului, dar ce contează?! Este foarte ciudată această abordare.

Legea în cauză pe care o găsiți atașată acestui link, Legea prevenirii, obligă agentul constator prin articolul 3, ca în timpul actului de inspecție „să exercite activ rolul de îndrumare al persoanelor controlate, oferind, conform procedurilor, indicațiile și orientările necesare pentru evitarea pe viitor a încălcării prevederilor legale”. Interesant, nu?

Tot aceeași lege, specifică la articolul 4 „agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situație, nu se aplică sancțiuni contravenționale complementare”. Și mai interesant, nu? Adică dacă se constată că un agent economic comercializează produse expirate, atunci inspectorul îi va ține o predică comerciantului și îi va da un plan de remediere a problemei…nu? Sau dacă se constată că un producător nu respectă legislația privind igiena și siguranța alimentelor obligatorie pentru că așa vor mușchii lui, inspectorul nu are altceva de făcut decât să îl roage frumos să fie corect. Nu va mai putea să îl sancționeze, să confiște produsele neconforme și eventual să suspende activitatea firmei. Deci pentru unii, igiena și siguranța alimentelor va fi opțională? Și atunci cu toți ceilați care nu sunt înregimentați politic și care trebuie să cheltuiască foarte mulți bani și resurse pentru programele de igienă și siguranța alimentelor ce trebuie să facă? Cu alte cuvinte, legislația privind igiena și siguranța alimentelor devine opțională?

Înțeleg că această lege s-ar putea aplica pentru zona fiscală unde hâțișul de legi, ordine și decizii este așa de mare și se schimbă așa de des, încât oamenii de afaceri nici nu mai știu ce e bine și ce e greșit și unde poți greși involuntar. Sau pentru industria producătoare de bunuri de larg, consum unde consumatorii nu pot face toxiinfecții alimentare dacă cumpără un produs stricat.

Oare cum se va putea aplica această lege în în domeniul producerii și comerțului cu produse alimentare? Dacă sunt găsite într-o unitate la comercializare produse neconforme și potențial periculoase, se mai face confiscarea, ca și măsură complementară sau nu?

Sunt o listă întreagă de întrebări la care nu cred că cineva le va găsi răspunsul prea curând. Nu e ciudată legea asta?

Dacă doriți să citiți despre măsuri reale și corecte care se pot lua în domeniul igienei și suguranei alimentului atunci vă recomand următorul articol: Principiul precauției. Importanță și aplicabilitate