Zilele acestea am efectuat inspecții în unități unde este obligatorie menținerea temperaturii sub 10°C. Deci există standard în dotare aparate care coboară temperatura aerului în zona de producție. Pană aici totul este în regulă. La întrebarea mea "de ce este așa de frig aici?" răspunsul era același cu mici variații: "să menținem temperatura cât mai jos pentru a preveni contaminarea cărnii". Întrebarea mea avea un substrat mai amplu și urmăream atent răspunsul, dar în principiu răspunsurile primite erau corecte. Și era un frig cumplit. Dar la o analiză atentă am observat o mare problemă. Sursa de răcire a aerului.
Unitățile sunt bine dotate, arată bine, se respectă normele standard de igienă, au aplicat program HACCP. Desigur că am verificat și existau proceduri de igienizare a instalației de producere a aerului rece. Spun aer rece și nu condiționat pentru a se face diferența între instalațiile de condiționare a aerului casnice și cele de răcire a aerului necesare în carmangerii și locuri de preparare a alimentelor. Acestea din urmă răcesc aerul la temperaturi mult mai scăzute și prin construcție, pot fi bine igienizate.
La o primă vedere, totul părea în regulă. Doar că nimeni nu s-a gândit că acea instalație de răcire a aerului după un timp poate să devină cea mai mare sursă de contaminare a produselor alimentare. Igienizarea sumară realizată de cei de la tehnic, spălarea periodică nu este suficientă. De accea, m-a hotărât să abordez acest subiect.
Ca principiu, bacteriile, virușii, mucegaiurile și alte microorganisme la temperaturi sub 10°C, nu se dezvoltă. Doar ca principiu, căci ele se conservă și sunt extrem de multe microorganisme care se dezvoltă bine mersi la aceste temperaturi. Majoritatea oamenilor din cadrul unităților spală sumar aceste instalații fără sa-și imagineze ce pericol pândește.
În primul rând, aerosolii din încăperile unde se produc alimente conțin găsimi de diverse tipuri, micro-particule de aer precum și materie organică. Prin circularea aerului această materie organică produce o pojghiță, un strat de diverse dimensiuni. Acest substrat este mediul excepțional pentru dezvoltarea bacteriilor și mai ales a mucegaiurilor. Este umed, are oxigen suficient si mai ales are și mâncare din plin. Deci se va dezvolta cu siguranță. Astfel veți vedea pe grilele de circulație a aerului o "pâlcă" gri-albicioasă. Dacă deja a devenit neagră atunci e de rău.
Aceste mucegaiuri fac rău tuturor. În primul rând fac rău oamenilor care lucrează în acest mediu rece, umed și plin cu spori de mucegai care sunt învârtiți prin încăpere prin circularea aerului. Oamenii nu se îmbolnăvesc pe loc și de aceea, un timp, problema trece neobservată. Apoi, apar mucozitățile la nivel nazal. Nu-i bai spuneți, doar lucrează în mediu rece și umed. În mod sigur de aici și până la declansarea alergiilor, a problemelor respiratorii cronice, la afectarea ochilor, la apariția durerilor în diverse articulații este doar un pas.
Cel mai periculos este mucegaiul negru, Stachybotrys atra. care este negru-verzui. Acesta produce micotoxine care ingerate produc boli dintre cele mai diverse, alergii, sinuzite cronice, hemoragii cerebrale, cancer. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Brown din Statele Unite, toxinele mucegaiurilor afectează zona din creier responsabilă de controlul emoțiilor. Aceste micotoxine pot cu foarte mare usurință să fie plimbate cu aerul prin tot spațiu și pot contamina alimentele.
O bacterie periculoasă care iubește aerul condiționat este Legionella pneumophila care provoacă simptome similare gripei: frisoane, febră mare, tuse uscată. Netratată, simptomele escaladează serios în forme grave de boală.
Astfel, vrem să menținem temperatura cât mai jos pentru a preveni dezvoltarea patogenilor, dar pe de altă parte îmbogățim produsele alimentare cu mucegaiuri, micotoxine și mai și îmbolnăvim oamenii. Atenție: nu frigul îmbolnăvește oamenii.
De aceea este nevoie ca în spațiile de producție alimente să existe proceduri clare de decontaminare severă a instalațiilor de răcire a aerului. Această decontaminare trebuie realizată cât mai frecvent. Lupta cu mucegaiurile este întotdeauna în defavoarea noastră. Umezeala și diferențele de temperatură asociate cu existența unui substrat favorabil duc la dezvoltarea mucegaiului. De aceea, frecvența de igienizare a instalațiilor de aer rece trebuie să fie similară cu decontaminarea săptămânală. Și nu trebuie să fie limitată doar la o curățire la suprafață. Este necesară spălarea și decontamirea cu substanțe antimucegai a întregului mecanism de circulație a aerului.
Nu recomand nimănui să monteze în spațiile de producție alimente instalații casnice de aer condiționat. Faceți mai mult rău decât bine. Încercați să controlați temperaturile în alt mod. Instalațiile de aer condiționat casnice nu pot fi niciodată igienizate și decontaminate în mod corespunzător. Plus că procedura devine costisitoare și deci nerentabilă.
De asemenea, pentru liniștea dvs, vă recomand decontaminarea serioasă a instalațiilor de aer condiționat din casă și din mașină. Bolile de care veți suferi în cazul în care ignorați aceste sfaturi sunt suficient de periculoase pentru a vă pune serioase semne de întrebare privind modul cum vă protejați, pe dvs și familia. Gândiți-vă doar la exacerbarea cazurilor de astm din ultimii ani.
Atentionare:
Acesta este un articol cu titlul informativ si nu se pretinde a cuprinde intreaga problematica la care se face referire, nu este o interpretarea legala a prevederilor legislative in domeniu, nu constituie consiliere juridica sau alt tip. Modificarile aduse legislatiei precum si descoperirile stiintifice pot la un moment dat sa contrazica unele aspecte ale acestui articol si de aceea este necesar sa va informati exact cu privire la informatiile legale si stiintifice din momentul la care faceti referire. Pentru o corecta informare vom incerca sa actualizam permanent informatiile.