© 2023 Asociația Codex

Devin obligatorii din 13 decembrie 2014, noile reglementări privind etichetarea stabilite prin Regulamentul European 1169/2011 privind etichetarea alimentelor. Până în ianuarie 2015, stocul de etichete după actualul format se acceptă până la terminarea stocului de marfă etichetat astfel.

Noul sistem obligă toți operatorii din sectorul alimentar în toate etapele lanțului alimentar să aplice produselor alimentare etichete care au obligatoriu anumite informații și un anumit format. Cu alte cuvinte, toate alimentele care se găsesc pe rafturile magazinelor vor trebui să respecte etichetarea conform regulamentului. Mai mult chiar, inclusiv alimentele furnizate prin sistemul de catering sau livrare la domiciliu, sau la cele expuse online pentru comandă prin interemdiul internetului, toate acestea trebuie să aibă această nouă etichetare. De asemenea și alimentele care se ambalează în fața consumatorului vor trebui să aibă încrise anumite informații obligatorii, precum și cele livrate de restaurante. 

Prin noul regulament se interzice inducerea în eroare a consumatorului cu privire la caracteristici, proprietăți sau efecte. Este interzis totodată să se atribuie unui produs alimentar proprietăți de prevenire, tratament sau de vindecare a unor boli umane.

Informațiile trebuie să fie exacte, precise si simplu prezentate pentru a putea fi ușor înțelese de către consumator. Este obligatoriu ca fontul și dimensiunile literelor să fie ușor lizibile.

Dacă sunt alimente preambalate informațiile obligatorii trebuie inscripționate pe o etichetă atașată acestora. Dacă sunt alimente care nu sunt preambalate, informațiile trebuie transmise operatorului care recepționează produse alimentare  sau consumatorului final într-un format complet. Intermediarul în acest caz trebuie să pună la dispoziția consumatorului final aceste informații complete.

Informațiile obligatorii:

Menţiunile obligatorii sunt:

  • denumirea;
  • lista ingredientelor;
  • substanţele are provoacă alergii sau intoleranţă (arahide, lapte, muştar, peşte, cereale ce conţin gluten etc.);
  • cantitatea anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente;
  • cantitatea netă de produs alimentar;
  • data durabilităţii minimale sau data-limită de consum;
  • condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare;
  • numele sau denumirea comercială şi adresa operatorului sau a importatorului;
  • ţara de origine sau locul de provenienţă pentru anumite tipuri de carne, pentru lapte sau în cazurile în care omiterea acestui tip de informaţii ar putea induce cumpărătorul în eroare;
  • instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar;
  • pentru băuturile care conţin mai mult de 1,2 % de alcool în volum, concentraţia alcoolică dobândită;
  • o declaraţie nutriţională.

Atenție: este obligatorie DECLARAȚIA NUTRIȚIONALĂ și SPECIFICAREA ALERGENILOR

Atenție: acest regulament SE APLICĂ PE ÎNTREG LANȚUL ALIMENTAR ȘI TUTUROR PRODUSELOR ALIMENTARE, adică se aplică și restaurantelor, unităților de catering, fastfood, etc

In USA, Autoritatea pentru Controlul Alimentului si Medicamentului - FDA propune urmatoarele modeleȘ

Proposed Label - Whats the Difference

Alternate NFL

DualColumn NFL

Regulamentul în formă completă îl găsiți aici:

Regulamentul European 1169/2011

 


Atentionare:

Acesta este un articol cu titlul informativ si nu se pretinde a cuprinde intreaga problematica la care se face referire, nu este o interpretarea legala a prevederilor legislative in domeniu, nu constituie consiliere juridica sau alt tip. Modificarile aduse legislatiei precum si descoperirile stiintifice pot la un moment dat sa contrazica unele aspecte ale acestui articol si de aceea este necesar sa va informati exact cu privire la informatiile legale si stiintifice din momentul la care faceti referire. Pentru o corecta informare vom incerca sa actualizam permanent informatiile.


Nici un comentariu