© 2023 Asociația Codex

Despre aditivii alimentari se scriu tot felul de chestii mai mult sau mai puțin adevărate. Toți cei care vorbesc despre aditivi fără a avea câtuși de puțin pregătire în domeniu sau fără măcar să se documenteze temeinic, au aceași abordare: „Uite, dovada că aditivii sunt periculoși este faptul că aditivul x este demonstrat că este cancerigen”. Pentru ei am următoarea întrebare: zahărul este un aditiv ca oricare altul și în concentrații nu prea mari, dar mâncat constant, provoacă boli mortale, atunci voi nu mai mâncați zahăr? Orice este mâncat într-un volum peste nevoile organismului este nociv. Nu numai atât, orice intră în organism indiferent de cale (cu aerul, cu mâncarea sau apa, prin injecție, etc) și care excede capacitățile organismului de procesare și/sau filtrare și eliminare, este toxic pentru organism. Consumul crescut de varză, salată sau spanac în diete lungi cu astfel de alimente, care sunt produse în zone cu apa bogată în nitriți și nitrați duce la o posibilă intoxicație cu aceste substanțe. 

Desigur că ideal ar fi să mâncăm doar ce este crescut sau cultivat absolut așa cum a fost inventat de natură și consumat fără nici o conservare. Dar, suntem mult prea mulți oameni pe pământ pentru a reuși să producem și să consumăm numai astfel de produse. Ca atare, s-a constatat că sarea este o foarte bună substanță care conservă, dar totodată utilizarea altor substanțe la conservarea alimentelor, de pildă, pot fi mult mai utile în conservarea alimentelor. Așa a apărut utilizarea aditivilor. Că există producători care abuzează de aditivi? Da, așa există și șoferi care nu respectă regulile de circulație. De aceea este absolut important și necesar să citim atent etichetele înainte de a cumpăra un produs mai ales dacă dorim să îl oferim unui copil, unui bătrân sau unui bolnav. Nu înseamnă că noi, adulții, putem mânca orice și oricât. Trebuie să fim atenți, deoarece fraude pot exista din partea oricui și cel mai bine ne păzim singuri, dacă suntem informați.

În Uniunea Europeană și implicit și în România, utilizarea aditivilor are la bază cerințe foarte stricte. Pentru ca un aditiv să poată fi comercializat și utilizat, el trebuie să fie prezent pe lista unională de aditivi permiși (legislația comunității bazându-se pe așa-zisele “liste pozitive”). Practic, dacă un aditiv este pe o astfel de listă, înseamnă că: a fost supus unei evaluări, în urma căreia s-a concluzionat că nu ridică niciun fel de probleme în ceea ce privește sănătatea consumatorilor la nivelul de utilizare intenționat (proba de evaluare a riscului).

Cele mai clare elemente de definire a aditivilor alimentari se găsesc în principalul regulament ce acționează în acest moment în domeniu, Regulamentul Comisiei Europene 1333/2008. Conform articolului 1, punctului (2) a), aditivii alimentari sunt substanțe care nu se consumă în mod normal ca aliment de sine stătător și nu se folosesc ca ingrediente alimentare caracterisitice, cu sau fără valoare nutritivă. Aditivii alimentari se adaugă în mod deliberat în alimente în scopurile tehnologice menționate în regulament, ca de exemplu pentru conservare. Regulamentul descrie foarte clar nu numai care sunt aditivii permiși, ci și categoriile de alimente în care aceștia pot fi folosiți și, acolo unde este cazul, în ce cantități. Nu tot ce este adăugat în alimentele procesate, reprezintă aditivi.

De exemplu, nu sunt considerați aditivi alimentari: 

  • substanțele utilizate pentru a da o aromă și/sau un gust (aromele alimentare) sau în scopuri nutriționale speciale, precum înlocuitorii sării, vitaminele și mineralele; 
  • substanțele considerate produse alimentare ce pot îndeplini o funcție tehnologică, ca de exemplu clorura de sodiu sau șofranul pentru colorare, sau enzimele alimentare; 
  • substanțele neconsumate ca alimente în sine, dar utilizate deliberat în prelucrarea alimentelor, care rămân doar ca reziduuri în produsul final, unde nu mai au niciun efect tehnologic. Aceștia au o denumire aparte: adjuvanți tehnologici; 
  • substanțele adăugate pentru tratarea apei destinate consumului uman (directiva 98/83/EC); 
  • aromele (se supun regulamentului CE 1334/2008); 
  • mono-di-oligozaharidele;
  • alimentele uscate și concentrate; 
  • substanțele folosite în învelișuri ale alimentelor ce nu sunt destinate consumului (necomestibile); 
  • pectina lichidă; 
  • bazele pentru gumele de mestecat; 
  • dextrina și amidonul modificate prin diferite procese tehnologice; 
  • clorura de amoniu; 
  • plasma sanguină, gelatina comestibilă, hidrolizatele proteice și sărurile lor, proteinele laptelui și glutenul; 
  • amonoacizii și sărurile lor, fără funcție tehnologică (cu excepția acidului glutamic, glicinei, cistinei, cisteinei și sărurilor lor); 
  • cazeina și cazeinații; 
  • inulina (conform Regulamentului CE 1333/2008). 

O substanţă poate să fie aditiv. Sau nu! Depinde de circumstanţe. 

Exemple: 

a) În sarea de bucătărie nu este permisă folosirea iodurilor şi iodatului de sodiu sau potasiu ca aditivi alimentari. Totuşi aceste substanţe se pot folosi la iodarea sării, deoarece reprezintă o sursă de iod (conform directivei 2002/46/CE a Parlamentului European, referitoare la suplimentele alimentare). În respectiva situaţie, iodura de sodiu nu are calitatea de aditiv, ci de sursă de minerale;

b) Ascorbatul de sodiu şi carbonatul de calciu sunt două substanţe care pot fi folosite şi ca aditivi (E 301, respectiv E170), dar şi ca surse de nutrienţi în suplimentele alimentare sau în alimentele fortificate. 

c) Deşi pentru unele categorii diferenţa faţă de aditivi este evidentă, în alte cazuri este mai complicată. În această situaţie se află adjuvanţii tehnologici, mai ales că, în funcţie de context, o substanţă poate fi folosită fie ca aditiv, fie ca adjuvant tehnologic. În ceea ce priveşte adjuvanţii şi aditivii, sunt unele substanţe care joacă exclusiv rol de adjuvant sau de aditiv. Un număr important, însă, pot avea rol dublu, legat de context. De reţinut că atunci când deţine rolul de adjuvant, o substanţă nu are voie să modifice caracteristicile alimentului. 

Un exemplu este și dimetilpolixiloxanul (E900), un agent antispumant, poate fi considerat adjuvant, dacă este adăugat la apa în care se procesează cartofi (efectul este asupra apei, chiar dacă reziduuri neglijabile se pot regăsi şi în cartofi), dar este aditiv, dacă se introduce direct în sucuri de fructe sau legume, unde contribuie la evitarea apariţiei spumei în fazele finale de prelucrare, când sucurile sunt turnate în recipienţi.

Substanţele care nu au trăsăturile caracterisitice aditivilor enumerate mai sus nu sunt controlate de Regulamentul 1333. Regulamentul nu se aplică ingredientelor sau alimentelor obişnuite, chiar dacă unele ingrediente sunt introduse în aliment în scopuri şi cu funcţii bine determinate (de exemplu, zahărul este un ingredient care îndulceşte, dar el nu este un aditiv îndulcitor, chiar dacă diferenţele la nivel strict semantic nu sunt evidente). Scopul central pentru care au fost adăugate alimentului este cel care va determina actul legislativ care le controlează prezenţa.

Discuția despre aditivi, rolul lor și importanța sau pericolul utilizării lor în alimente este lungă și stufoasă. Probabil că o vom continua și noi în alte articole. Deocamdată doar atât. Dacă doriți puteți adresa întrebări în zona de discuții pe această temă. De asemenea, dacă doriți să consultați Regulamentele europene cu privire la aditivi, o puteți realiza în secțiunea legislație UE de pe site.

Lista cu aditivi o puteți găsi la acest link : Lista aditivi

Mai jos aveți o listă cu alimentele care nu trebuie să conțină aditivi: 

Produsele alimentare în care prezența unui aditiv nu poate fi autorizată în temeiul principiului transferului, prevăzut la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 

  1. Produsele alimentare neprelucrate, astfel cum sunt definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 
  2. Mierea, astfel cum este definită în Directiva 2001/110/CE a Consiliului (1) 3 
  3. Uleiurile și grăsimile de origine animală sau vegetală neemulsionate 
  4. Untul
  5. Laptele pasteurizat și sterilizat nearomatizat (inclusiv UHT) și smântâna integrală pasteurizată nearomatizată (cu excepția smântânii cu conținut redus de grăsimi) 
  6. Produsele lactate fermentate nearomatizate, netratate termic după fermentare 
  7. Laptele bătut nearomatizat (cu excepția laptelui bătut sterilizat) 
  8. Apa minerală naturală, astfel cum este definită în Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), și apa de izvor, precum și toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate 
  9. Cafeaua (cu excepția cafelei solubile aromate) și extractele de cafea 
  10. Frunzele de ceai nearomatizate; 
  11. Zaharurile, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/111/CE a Consiliului (3) 
  12. Pastele făinoase uscate, cu excepția pastelor fără gluten și/sau a pastelor destinate regimurilor alimentare hipoproteice, în conformitate cu Directiva 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Nici un comentariu