ACT
Directiva 76/211/CEE a Consiliului din 20 ianuarie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la preambalarea, în funcţie de masă sau volum, a anumitor produse preambalate
SINTEZĂ
Eticheta preambalatelor * şi produsele preambalate * trebuie să prezinte o serie de informaţii relevante pentru consumator.
Aceste produse preambalate sunt vândute unitar, cu o greutate sau cu un volum constant prestabilit de către producător. Greutatea sau volumul trebuie să aibă:
- cel puţin 5 grame sau 5 mililitri, în cazul ambalajelor celor mai mici;
- maximum 10 kilograme sau 10 litri, în cazul ambalajelor celor mai mari.
Aplicarea semnului „e”
Produsele preambalate pot purta un „e” mic de cel puţin 3 mm care constituie o garanţie din partea ambalatorului sau a importatorului că produsul preambalat îndeplineşte cerinţele acestei directive în ceea ce priveşte calitatea şi controalele metrologice (anexa I, punctul 5 şi anexa II).
Litera trebuie plasată în acelaşi câmp vizual ca şi indicaţia masei nominale sau a volumului nominal.
Inscripţionarea masei sau a volumului
Eticheta trebuie să indice volumul produselor lichide şi masa în cazul celorlalte produse.
Pe de altă parte, eticheta produsului preambalat trebuie să prezinte indicaţii privind masa şi volumul practicii comerciale; sau să fie conformă cu normele interne în vigoare în ţara de destinaţie, dacă aceste indicaţii sunt diferite în statele membre.
Statele membre nu pot nici să interzică, nici să restricţioneze punerea pe piaţă a ambalajelor care respectă cerinţele şi controalele directivei privind indicarea volumului sau a masei şi metodele metrologice utilizate.
Termeni-cheie ai actului |
|
Atentionare:
Acesta este un articol cu titlul informativ si nu se pretinde a cuprinde intreaga problematica la care se face referire, nu este o interpretarea legala a prevederilor legislative in domeniu, nu constituie consiliere juridica sau alt tip. Modificarile aduse legislatiei precum si descoperirile stiintifice pot la un moment dat sa contrazica unele aspecte ale acestui articol si de aceea este necesar sa va informati exact cu privire la informatiile legale si stiintifice din momentul la care faceti referire. Pentru o corecta informare vom incerca sa actualizam permanent informatiile.